Noi, oamenii, se pare, suntem conceputi intr-o zodie a absurdului. Un accident biologic pe scara dezvoltarii ne-a permis sa devenim singura specie inzestrata cu constiinta de sine, capabila sa se autoproiecteze. Si paradoxal, ciclic, tocmai acest viitor ni-l naruim.
Autoexterminarea periodica a speciei, actionand, aparent, ca o fatalitate, este o drama necunoscuta de alte vietuitoare. Razboiul, exterminarile colective (sub varii pretexte) configureaza umilinta suprema.
Anihiland Creatia, omul isi intoarce spatele Dumnezeirii insesi. Se pare ca antropofagia, autoexterminarea de masa este un fenomen absurd care elibereaza centrul de agresivitate din creierul uman de orice constrangeri si inhibari ale moralei sau culturii, anuleaza in psihic tot ce mileniile de civilizatie au asezat succesiv si rabdator in straturi comportamentale, il proiecteaza, dintr-o data, inapoi in jungla canibalismului fizic si moral.
Secolul XX - un secol al utopiilor sociale si al revolutiilor mondiale, al motivatiilor machiavelice sau al unor iluzii doctrinare, a sucombat in catastrofale impasuri, falimente economice, dileme ireconciliabile, dezintegrari morale si paradoxuri.
Un timp al bataliei pentru "spatiu vital", "puritatea rasei" sau "purificarea etnica", pentru "internationalism proletar" si "hegemonia mondiala", esuand in campuri de exterminare si gulaguri, in crematorii, in gropi comune, in "centre de reeducare" prin munca, in convoaiele cenusii ale refugiatilor, in drumuri fara intoarcere, in targul sferelor de influenta punand la mezat destine de popoare, in antropofagii ultraperfectionate, in asasinatul de masa justificat prin "idealuri superioare", prin arbitrare "razboaie drepte" sau "nedrepte", dar viu si prin inaltatoare probe de solidaritate umana, de abnegatie si jertfa, de responsabilitate individuala si colectiva pentru soarta democratiei si a libertatii in lume.
Barbaria este in noi.
Holocaustul a fost "crima absoluta". Omul a fost aneantizat cu mijloacele cele mai moderne ale stiintei. Cu toate ca viata este sacra. Holocaustul obliga omul la un asumat proces de reumanizare. Fara sa recunoastem "pacatul" nu putem fi mantuiti. Nu putem merge mai departe decat purificati
Omul nu-si poate uita trecutul.
Auschwitz este un moment crucial al memoriei sale.
Exista raspandite in lume nenumarate memoriale ale distrugerii. Temple ale terorii, ale spaimei, ale prapadului. Muzee ale uluitorului, prin imaginatie, arsenal inventat cu un singur scop: sa anihileze cat mai perfect tot ceea ce Natura a construit rabdator in miliarde de ani. Tot ceea ce omul a edificat prin civilizatia sa.
Totalitarismele au stiut sa capteze patimile irationale ale omului si oferindu-i credinta oarba, cu radacini in tribaltism, in atotputernicia fortei. Nu fara temei noteaza Raymond Aron:
"Hitler era un om pe care il consideram barbar, ajuns la putere sustinut de mase. Acest eveniment nu putea sa nu ma faca sa vad irationalitatea fundamentala a miscarilor multimii. Irationalitatea politicii ca si necesitatea pentru cine vrea sa faca politica de a utiliza pasiunile irationale ale oamenilor".
Avem mijloace necesare pentru inhibarea agresivitatii si a violentei care duc la autonimicirea speciei?
Avem asemenea mijloace.
Fara reperele spiritului nu exista istorie, nu exista timp.
Imi spunea odata ElieWiesel: o educatie fara memorie e o cultura fara limbaj.
In mileniul al III-lea, umanismul poate redeveni un concept de interventie care sa se implice pentru apararea demnitatii individului, pentru o deschidere inteleapta spre lume.
Insusindu-si si dezvoltand deziderate ale umanismului traditional, umanismul ecosofic contemporan isi amplifica continutul intr-un proces continuu si dinamic. El ar fi de neconceput, anacronic si lipsit de obiect fara sa-si asimileze holistic esente din sferele conjuncte ale economiei, sociologiei, moralei, demografiei sau politicii.
Privita dintr-o asemenea perspectiva, cartea Marilenei Lica-Masala are meritul de a ne zgudui constiintele in fata dramei umanului si a ne revigora forta de rezistenta in fata ipostazelor de degradare si umilire suprema a omenescului.
Are dreptate detinutul A-13221, Leopold Schobel: "Putem ierta, dar, niciodata uita!"
Tocmai, ca sa nu se mai repete ceea ce nici un cosmar nu si-ar fi putut reprezenta vreodata.
Toma George Maiorescu, Bucuresti, 2003
Copyright © 1998-2007 Editura Lica. Toate drepturile rezervate.