Pentru inceput am sa va intreb unde v-ati nascut.
M-am nascut in comuna Danes, judetul Tarnava Mare, in prezent Mures, la opt kilometri de Sighisoara, sat ce avea ca populatie romani si sasi. Satul avea 400 de familii, cu oameni harnici, bogati, instariti ce locuiau in case frumoase. Satul este frumos si acum. Jumatate dintre locuitori erau romani, jumatate sasi si mai erau doua familii de evrei, noi si unchiul Schobel, si o familie de unguri. Deci eu mi-s tarnavean.
Ati putea sa ne vorbiti despre familia dumneavoastra? Despre parintii si fratii dumneavoastra? Ati avut o copilarie frumoasa?
La data de 8 octombrie 1918, acum 80 de ani, am venit pe lume, intr-o familie cu 13 copii. Dintre ei, eu nu am cunoscut sase frati. Au fost copii care s-au nascut si dupa cateva saptamani au si murit. Iar patru morminte ale fratilor sau surorilor pe care nu i-am cunoscut au si acum piatra funerara in Sighisoara, in cimitir. Atat de mari sunt pietrele, cum se punea la un copil. Era perioada Primului Razboi mondial, perioada in care epidemiile secerau copiii, cu sutele de mii. Imi povestea mama ca multe victime a provocat gripa spaniola. Mureau multi copii. Asa ca, din 13 copii nascuti, am supravietuit sapte.
Dintre cei sapte, unul l-am pierdut la detasamentul de munca fortata 110/40, in iulie 1942, in Bielorusia, si am ramas sase. Si din '44 pana in '90 au trecut aproape 50 de ani, cand, dintre fratii mei, n-a murit nimeni. Iar acum, in decurs de cinci ani, mi-au murit fratele cel mare, Simion, si doua surori, Sorica si Marioara. Mai am in viata o sora de aproape 90 ani, Irina... Si mai am un frate de 78 de ani, Oli...
Tatal meu, Solomon Schobel, s-a nascut, cred, prin 1872 si s-a sfarsit din viata in 6 iulie 1932, la 60 de ani, iar mama mea, Rozalia Schobel, nascuta Deutsch, prin 1884, s-a sfarsit din viata la numai 60 de ani, in imprejurari tragice, in 1944, intr-una din camerele de gazare de la Birkenau. Si voi arata mai tarziu cititorilor ce a insemnat aceasta. Familia Deutsch era o familie celebra in Ardeal. Am avut in familie rabini, negustori, medici, personalitati. Erau oameni foarte bogati si foarte instruiti. Si acum casa lor este cea mai mare din Medias. Verisoara mea din Israel, Herta Deutsch, m-a rugat, nu de mult, sa-i recomand un avocat, cu ajutorul caruia sa revendice casa. E de o frumusete rara!
Cu ce se ocupau parintii dvs.?
Tatal meu a fost exploatator de paduri si comerciant, iar mama - casnica.
Ce insemna atunci exploatator de paduri?
Ce inseamna si acum. Tatal meu cumpara padurea, nu pamantul. Pe el nu-l interesa pamantul. Avea 13 copii, trebuia sa-i hraneasca! Deci, exploata lemnul. El facea numai lemn de foc, cu o lungime de 1,10 metri; cumpara lemnul in picioare, cat era: trei hectare, cinci hectare. Isi facea calculul, cat lemn de foc reprezinta. Se fasonau lemnele, se facea transportul lemnelor la gara, acolo se incarcau in vagoane si se livrau la Bucuresti. La Bucuresti, erau angrosisti care cumparau lemn de foc, pentru ca nu era gaz metan la vremea aceea si focul se facea cu lemne. Atunci, numai Bucurestiul avea nevoie de zeci de mii de vagoane de lemne. Tatal meu trimitea 1.000 de vagoane pe an. Era o cantitate! Aveam taietor de lemne special adus de la Arad. Carutasi erau taranii din comunele din jur. Incarcatori de lemne erau satenii care nu aveau alta meserie. Tot satul lucra la tatal meu, in gara Danes. Tot satul! Tatal meu era un om deosebit, de o bunatate rara. Daca omului ii murea calul sau vita, venea la tatal meu:
Domnu' Schobel, am nacaz!
Un taran, ce nacaz avea? Ii murea vita sau ii murea calul. Si cerea bani, pentru ca avea nevoie.
Si cand sa vi-i dau inapoi?
Cand poti!
Era un om foarte bun. Nu era un om cu multa carte. Pe atunci, nu fiecare avea bacalaureat sau nu fiecare al doilea avea diploma de scoala superioara. Avea ceea ce se cheama charisma. Avea cap. Isi conducea singur afacerile. Nu avea functionar. Avea un registru in care isi nota diferite lucruri pe care numai el le putea descifra, asa incat nu trebuia sa se fereasca de cineva ca i-ar afla secretele. Numai dansul stia, saracul, ce a scris! Dar era un om foarte bun si foarte destept. Daca paznicii ii aduceau un om care a furat lemne din padure, il intreba:
De ce nu ai venit la mine, sa-mi ceri, sa-mi spui ca ai nevoie? Sa nu furi! Pentru ca a fura e urat!
Tatal meu nu a fost proprietar de paduri. Terenul nu era al lui. Trebuie sa intelegi ca el cumpara numai lemnul in picioare, pe care il exploata, si dupa aceea pe el nu-l mai interesa. A lucrat in judetul Tarnava Mare, dar a lucrat si in alte judete, in judetul Mures, langa Sovata, a lucrat in comunele invecinate, la Pesa, la Cris, la Praid, in jurul Sighisorii. Mai mult statea la Bucuresti. A fost un om bogat pana in 1929, cand a fost criza economica. A fost ruinat. A ramas muritor de foame. Totul a pierdut! Totul! De pe o zi pe alta! Avea datorii la banca. Ni s-a vandut casa din Danes. Din cauza asta a si murit.
Mama mea era o femeie de o blandete iesita din comun. Era o sfanta! Cand auzea ca este cineva bolnav in sat, facea mancare si ma chema:
Lazare! Du' asta strachina cu mancare la cei oameni. Au nevoie!
Si eu ma duceam. Sau ii ducea dansa, seara, mancarea, ca sa n-o vada lumea, ca sa nu fie rautate.
Tatal meu a murit in 1932. Eram in vacanta mare, cand am terminat clasa a III-a de liceu. Nu am sa uit niciodata! Noi, in urma mortii tatalui meu, am ramas sapte copii si mama. Nici unul nu era casatorit. Tatal meu e inmormantat la Sighisoara, in cimitirul evreiesc, dar mama mea, nicaieri! Mama mea a murit gazata, in 1944, la Birkenau, chiar in ziua cand am sosit la Birkenau-Auschwitz, unde am fost deportati din Reghin. Si impreuna cu mama mea, au murit cumnata mea si fetita ei, Lia, o copila frumoasa, de numai sapte ani! De pe peron, au fost duse direct in camera de gazare.
Iar fratii si surorile?
Fratele cel mare s-a nascut in 1905. Simion a fost, ca si tata, exploatator de paduri. El a plecat in 1927 ca functionar la Tusnad-sat, tot in bransa lemnului, la o intreprindere de lemn, care era in asociatie cu tata. Era in Secuime. A lucrat in diferite statii. Si pe urma s-a facut patron, castiga foarte bine si, dupa moartea tatalui meu, ne-a intretinut familia, pe noi, cei sase copii si pe mama. In 1934 noi ne-am mutat la Sighisoara si eram intretinuti tot de Simion, care ne trimitea 5.000 de lei. Iti dai seama ce erau 5.000 de lei? Am avut servitoare. A fost si el in detasament de munca fortata in fostul URSS! A fost si el deportat la Mauthausen. Si ce om bun era! Stii ce mult iubea fratele meu pe mama? Numai sa-ti spun un episod, ca sa intelegi. In anul 1942, in detasamentul de munca fortata am fost dusi mai multi evrei din Sfantu Gheorghe. Din cauza unor imprejurari triste despre care voi relata mai tarziu, m-am pierdut de Simion si de detasament. Peste un timp, in 1945, m-am regasit cu Simion in lagarul de la Mauthausen. Si cand i-am spus ca mama a fost omorata, a avut un soc. Nu-i venea sa creada!
Cum?... Mama?...
Era o femeie deosebita! Femeie simpla care a crescut, cu dragoste, atatia copii. Fratele meu a plecat in 1951 in Israel.
Sora mea Sorica, nascuta, cred, in 1909, s-a casatorit cu un baiat din Sighisoara, Katz Eugen, si au plecat impreuna, in 1933, in Palestina. Tatal meu nu a vrut ca ea sa se casatoreasca cu acest Katz Eugen, pentru ca era sarac. Era dintr-o familie cu multi copii. Juca si carti; ii placeau cartile si probabil si femeile. Statea toata ziua in cafenea. Tata nici nu a vrut sa auda de asa ginere. Nu s-a purtat dusmanos, dar a spus:
Eu nu vreau ca tu sa suferi mai tarziu!
Ea, nimic! Numai asta era! Tatal meu a murit, dragostea e dragoste si atunci, dupa un an de la moartea tatalui, s-au casatorit. A fost dorinta mamei sa plece. A spus:
Casatoreste-te, dar plecati!
S-au casatorit acum si peste doua saptamani au plecat. Sorica si cumnatul meu au fost in Romania de multe ori in vizita. A murit acum cinci ani, in Israel. Sora mea Marioara, nascuta prin 1911, s-a casatorit cu Lovi Emerich si s-a stabilit in Bucuresti. In anul 1961 au plecat in Israel. A decedat acolo nu de mult. Sora mea Irina, nascuta, cred, in 1912, s-a casatorit cu Eugen Goldstein din Albesti de Mures si s-au stabilit la Medias. Au plecat in Israel in anul 1970. Toti cei trei soti ai lor erau evrei. Pe timpul acela, un evreu nu prea se casatorea cu altcineva. Asa era traditia. Fratele Wili s-a nascut, cred, in 1914. S-a casatorit, a avut o fetita, Lia. El a murit foarte tanar, in anul 1942, la detasamentul de munca fortata 110/40, in fostul URSS, iar sotia lui si fetita, de numai sapte ani, au fost omorate, la sfarsitul lui mai sau inceputul lui iunie 1944, nu-mi mai pot aminti ziua, la Birkenau-Auschwitz, prin gazare. Fratele cel mic, Oli (Isidor) s-a nascut in august 1920. S-a stabilit in Israel, in anul 1961. Este in viata. Vine in fiecare an sa ma vada. Daca vine si vara asta, am sa-ti fac cunostinta cu el. Dupa moartea tatalui meu, in perioada 1933-1937, s-au casatorit surorile mele si fratele Wili.
Ati urmat scoala in sat?
Eu am inceput scoala primara elementara la Danes. Despre aceasta perioada, cat am stat eu in satul meu natal, pana la varsta de 11 ani, nu am cu ce sa ma pronunt in mod deosebit, pentru ca eram un copil. Am urmat patru clase elementare, intre 1925 si 1929, iar dupa aceea am dat examen de admitere in clasa I de liceu, la Sighisoara. Atunci, se dadea examen pentru admitere in clasa I de liceu. Cand a murit tatal meu, in 1932, eram in vacanta mare, terminasem clasa a III-a de liceu. Saracu', tata!
Ati locuit in Danes intre 1918-1934. Va amintiti care era atmosfera acelor ani in satul Danes? Care erau relatiile dintre locuitorii de etnii diferite, romani, sasi, evrei, unguri? Cum se purtau unii cu ceilalti? Care erau relatiile dintre familia dumneavoastra, familie de evrei, si celelalte familii?
Atmosfera din comuna... Nu am auzit vreodata sa fi fost vreun conflict intre populatia romana si populatia saseasca. Dar niciodata! De nici-o natura! E adevarat ca nici nu-i vedeai impreuna! Dar nu-i vedeai nici sa aiba animozitati unii fata de ceilalti. In familie, noi am fost educati in spirit tolerant, democrat: toti oamenii sunt la fel. Nu se facea deosebire intre oameni. Eu, copil fiind, eram entuziasmat cand se facea hora. In sat se facea hora duminica. Tineretul venea acolo imbracat in haine frumoase, nationale, dansau sarba invartita... Stateam ore intregi si ma uitam la jocurile lor. In perioada interbelica, in satul meu nu au avut loc conflicte interetnice... Nici nu se discutau asemenea probleme, iar noi am locuit in partea satului locuita de romani. De aceea, prietenii mei din copilarie si din liceu au fost romani, germani, maghiari cu care noi, parintii mei, si fratii mei, si surorile mele, am trait ca fratii si ca prietenii, cu respect reciproc si in buna pace! Totusi...Totusi imi aduc aminte ca, intr-o noapte, ne-au fost sparte geamurile de la locuinta. Copil fiind, nu mi-am dat seama. Dar, ulterior, am inteles ca au fost de acum in sat antisemiti. Probabil tineret. Fie ca erau liceeni la Sighisoara sau la Dumbraveni (Conform istoricului Constantin C. Giurescu, Targul Dumbraveni (Ibasfalau) a fost intemeiat dupa 1671 de armenii care, parasind Moldova, au trecut in numar important in Transilvania. In aceeasi perioada au intemeiat si targul Gherla, caruia sasii ii spuneau: Armenierstadt.) si veneau in vacanta la Danes, fie ca erau studenti. Danesul a dat foarte multi intelectuali. Dar, fapt este ca aceasta miscare sau curent antisemit s-a facut de acum simtit.
In ce perioada se intampla aceasta?
Este perioada anilor 1928-'29. Deci era de acum o perioada tulbure. Criza economica si-a facut aparitia si probabil ca in cadrul acestei crize economice a aparut si un curent antisemit. Dar cum nu erau in Danes decat doi evrei... Celalalt era un unchi de al meu, care era foarte sarac. Era cizmar. Tatal meu era bogat. Probabil ca a fost un sentiment de invidie, sau asa ceva, desi spun ca aproape toata comuna lucra la tatal meu. Fie ca lucrau in padure, la exploatare, fie ca faceau transport de lemne din padure la gara, fie ca lucrau la incarcat lemne in vagoane. Deci nu pot sa-mi explic. Acum, nu vreau sa-mi explic! Dar atunci, nu puteam sa-mi explic ce s-a intamplat! Ulterior am aflat ca unul dintre ei a fost un al doilea vecin de casa noastra. Au fost vreo trei-patru, ca li s-a auzit vocea.
Si apoi, ce s-a intamplat? S-au agravat aceste agresiuni?
In general, aceasta a fost atmosfera. Aceasta stare a inceput sa se deterioreze in ultima parte a deceniului trei, cand Miscarea Legionara a stricat armonia existenta, provocand acte huliganice. Dar atunci, aceste acte huliganice nu au lezat sanatatea sau viata noastra.
Va mai amintiti, ca elev, ati simtit o anume discriminare pentru faptul ca erati copil-evreu?
In scoala primara nu am simtit sa mi se fi facut vreun rau pentru motivul ca eram evreu. La sarbatorile nationale romanesti, eu, elev fiind in clasele primare, eram imbracat de catre mama mea, si eu ca si copiii romani, in haine taranesti traditionale si participam cu recitari la aceste sarbatori. La scoala frecventam orele de religie ortodoxa. Acasa, tata ne platea ore suplimentare pentru a studia religia noastra, intrucat eram trei baieti mai mici. Imi aduc aminte de un episod. Eram prin clasa a III-a sau a IV-a primara si faceam ore cu directorul scolii, Pompiliu Constantinescu. Si la orele de matematici, imi aduc aminte ca voia sa ne dovedeasca ca nu pot fi adunate doua lucruri de diferite valori. In sensul ca, daca adun un dulap cu doua carti, pot sa spun ca am trei bucati? Intreband clasa cu un asemenea exemplu, nimeni nu a stiut sa raspunda. Si atunci a intrebat:
Ce ai daca aduni doi boi si o vaca?
Si eu am raspuns ca ai bani. La care a raspuns:
Eu te-am intrebat romaneste, nu evreieste!
Pentru ca, evreul, se vede ca de mic copil stie ca daca ai ceva bunuri, inseamna ca ai bani.
Nu tin minte ca in comuna Danes sa fi fost familie care sa nu fi avut vaci sau cai, porci, gaini. Erau oameni foarte gospodari! Tin minte ca in fiecare toamna culesul viilor se facea organizat, ca un festival. Adica, tot satul pleca "la vie". Danesul avea multe vii. Se pleca dis-de-dimineata, era inca noapte, cu fanfara in fata. Asa plecau satenii la culesul viilor. Era o sarbatoare! Erau gospodari, aveau pamant, aveau cartofi, porumb, grau, de toate. Se lucra. Era o comuna fruntasa. Pentru acele timpuri, era o comuna fruntasa. Si lumea traia bine. Nu exista o casa care sa nu aiba un baiat sau o fata care, pe langa muncile agricole, sa nu lucreze undeva. Lucrau la CFR, ca muncitori, la cale ferata. Lucrau, se duceau la alta munca, ca zilieri. Erau oameni foarte harnici romanii!
Sasii erau la fel, niste gospodari de exceptie!
Danesul era o comuna in care se traia bine.
Copyright © 1998-2007 Editura Lica. Toate drepturile rezervate.