Anii de liceu mi i-am petrecut la Sighisoara.
In 1929 am inceput sa urmez liceul in Sighisoara, la Liceul de Stat "Principele Nicolae", absolvind cele 8 clase in 1937. Si cu doi ani dupa mine, a inceput, tot la Sighisoara, liceul fratele meu cel mic, Isidor (Oli). Era liceu numai de baieti. Liceul de fete nu mai stiu daca avea nume. In primul an de liceu am fost in gazda, deoarece parintii au ramas la Danes. Apoi am locuit la bunicii mei.
Liceul de baieti "Principele Nicolae" s-a bucurat de o reputatie foarte buna. De fiecare 6 decembrie, de Sf. Nicolae, noi aveam sarbatoare la liceu. Am avut ca profesori - somitati. Am avut profesori deosebiti. Directorul liceului era o somitate, Horia Teculescu. Dumnezeu sa-l odihneasca! Am avut ca profesor de limba franceza, un francez, Alexandre Petit, care era profesor misionar, trimis din Franta. Au fost in toata tara vreo zece. Un profesor ungur, la stiintele naturale, care mai tarziu a devenit profesor universitar, Zoltan Torok. Avea o vorba: " Atuncea, acuma, dragul meu ". Am avut profesor de istorie pe doctorul Aurel Iordanescu. A murit acum cativa ani, la Bucuresti. Am avut profesori deosebiti.
Era un liceu sever. Un exemplu. Dupa-masa, dupa ora cinci nu aveam voie sa fim gasiti pe strada. Se purta uniforma, din clasa I si pana in ultimul an. In ultimul trimestru din ultimul an puteai merge in haine civile la liceu. Altfel, era obligatoriu sa porti uniforma. Aceleasi rigori erau si la liceul de fete.
Era un respect reciproc intre profesori si elevi. Profesorii ni se adresau cu "domnule". Nu a existat bataie din partea profesorilor. Eu am primit odata doua palme, dar le-am meritat, ca in loc sa ma duc la niste ore, m-am dus la fotbal.
Am fost un elev relativ bun. Nu am avut zece, dar nici trei sau patru. Dar, cum se spunea atunci, elevul care nu ramane corigent, acela nu-i elev, de corigenta am avut parte. Toamna, la examenul de corigenta, nu am avut probleme.
In primul curs, cursul inferior, nu am avut de suferit pentru ca eram evreu. Cel putin nu am simtit, sub nici o forma. In Sighisoara, care avea atunci 17.000 sau 18.000 de locuitori, exista o singura biserica ortodoxa. Populatia din Sighisoara era alcatuita, ca si comuna Danes, din germani si romani. Unguri erau cateva familii, dar marea majoritate se impartea intre romani si germani. Nu stiu daca erau mai multi romani sau germani, in orice caz nu erau diferente tipatoare. Liceul avea internat. Si liceul avea si o sala mare de meditatie. In ultimii doi sau trei ani, sala de meditatie a fost transformata in biserica ortodoxa. Adica, nu a fost transformata, a ramas asa cum era, dar se tineau slujbele ortodoxe, pentru ca nu incapeau toti romanii in acea singura biserica. Biserica era departe de centrul orasului, era tocmai la iesirea din Sighisoara, spre Danes. Si atuncea, s-a alcatuit in liceu un cor ortodox. Eu, evreu fiind, si toata lumea o stia, am facut parte din corul bisericii ortodoxe si dadeam raspunsurile ca si ceilalti colegi romani la slujbe: " Amin ", " Da-ne, Doamne! ", " Doamne, miluieste-ne! " si asa mai departe. Nu m-a deranjat nici atunci si nici acum nu ma deranjeaza faptul ca am cantat in corul ortodox, pentru ca parerea mea a fost, si este, aceea ca nu acest fapt conteaza, ce religie ai, ci ce fel de om esti, ce reprezinti in societate.
In ultimii ani de liceu, in clasa a VII-a si clasa a VIII-a, eu am urmat sectia literara sau moderna. Mai era sectia reala, cu matematici si fizica. Dar cum mie nu-mi placea matematica prea mult, mai ales in ultimii ani, cu geometrie... Mi-a placut algebra, asta mi-a placut, dar geometria nu mi-a mai placut. La sectia moderna faceam latina, faceam greaca, astronomie. Eram cel mai bun latinist din clasa.
Liceul s-a derulat la fel. Mi-am vazut de treaba, nu am avut neplaceri cu profesorii, nu am simtit ca sunt persecutat.
In ultimul an am simtit ca am profesori legionari. In 1937, erau legionari deja. Am avut profesori legionari. A fost profesorul Covrig, pe care l-am avut in clasa a VIII-a profesor de sociologie. A fost profesorul de greaca, pe care l-am avut in clasa a VII-a si a VIII-a, profesorul Bodogaie. A fost profesorul de latina, pe care l-am avut numai clasa a VIII-a, profesorul Teodorescu. Despre Teodorescu n-am stiut ca e legionar. Directorul liceului, Horia Teculescu, care ne-a predat in clasa a VIII-a limba romana, era legionar.
Iar multi elevi, colegii mei, erau si ei legionari, pentru ca aveau avantaje: li se dadeau note din oficiu. Eu, trebuia sa invat! Eu, ca sa iau nota sase, trebuia sa stiu ca cel roman de zece. Eram cel mai bun latinist. Am fost un elev bun, dar aveam note mici. Dar pe mine asta nu ma interesa. Ma conduceam dupa principiul latin: " Non scholae, sed vitae discimus, pueri! ", " Nu pentru scoala invatam, ci pentru viata, copii! ". Dar am stiut carte. Dovada, uite, si acum stiu versurile din Ovidiu! Mi-a placut Ovidiu, stiam " Tristia si Pontica ":
" Cum subito ilius tristissima noctis imago
Que repeto noctem qua tot
Labitur ex oculis nun quoque gutta meis ".
Stiam Tatal nostru, Pater nostre. Am fost singurul elev evreu in ultimii patru ani de liceu, in tot liceul. Si am terminat liceul, totusi... Am razbit.
Directorul liceului, Horia Teculescu, celebrul meu director, era adept al partidului lui Goga, era sustinator al guvernului Goga-Cuza. Guvern cu nuanta antisemita. Mai ales Cuza. De poetul Goga, nu stiu, ma pronunt doar ca mi-au placut poeziile lui. Dintre acestea, si acuma ma face sa lacrimez poezia "Batranii". Teculescu era un nationalist infocat, mare personalitate, mare. Un om extraordinar, caruia ii port inca un mare respect! Pe unguri ii ura din suflet.
Si in clasa a VIII-a, directorul n-a mai vrut sa ma primeasca. De ce? In vacanta mare, in vara anului 1936, deci cand eu terminasem clasa a VII-a de liceu, an penultim, mi-a venit un unchi din America, un frate al tatalui meu, pe care eu nu il vazusem niciodata. Plecase prin anii '20 si nu a mai venit in Romania timp de 16 ani. Era un barbat caruia i-a placut viata si mai ales, muzica. Si intr-o seara, vara, in vacanta, ne-a invitat in oras, pe mine si pe sora mea Irina. Si ne-a dus la restaurant. In gradina restaurantului a fost si profesorul de desen, unu' Mitroiu. Noi ii spuneam "Chinezul", pentru ca avea o figura de chinez. Si m-a vazut acolo. Si a doua zi-dimineata - in vacanta lucra la secretariatul liceului -, a reclamat la Horia Teculescu, directorul, ca elevul Schobel a fost la restaurant. Nu aveam voie atunci, elevii, la restaurant, nici in vacante. Nu era voie! Era o severitate foarte binevenita atunci pentru tineret. Si ar fi bine daca ceva s-ar transpune si la ora actuala in randul tineretului, pentru ca nu e sigur ca restaurantele sau alte localuri ne invata numai lucruri bune! Ma rog! Nu mai e treaba mea. Eu imi exprim doar parerea! Aceasta se intampla in luna august a anului 1936. A venit septembrie. Trebuia sa ma inscriu in clasa a VIII-a de liceu. Si toamna, la inscriere, cand m-am dus sa depun cererea, Mitroiu, care era la secretariat, n-a vrut sa ma primeasca:
Nu te poti inscrie in clasa a VIII-a la liceu.
De ce domnule profesor?
Pentru ca domnul director te considera plecat din liceu, pentru ca ai fost la restaurant!
Am tinut cererea in buzunar. Dar n-am indraznit sa spun mamei sau cuiva! A inceput cursul. Si eu plecam dimineata, ca toti elevii, la scoala, dar, in loc sa ma duc la scoala, ma duceam la fotbal. Daca nu eram primit la liceu, ce sa fac? Si la timpul potrivit ma intorceam acasa. Ca un bun elev ce eram!
N-aveam curajul sa ma duc la domnul director, sa-i explic, pentru ca avea o privire, incat trecea prin tine ca o raza Rontgen! Si cand se incrunta, spunea: " Miselule! Miselule! " Asta era vorba lui! Intr-o dupa-masa, avand cererea in buzunar, l-am vazut, pentru prima oara, pe directorul Teculescu razand, in curtea liceului. El era bolnav de TBC si avea amenajat un mic chiosc unde statea ziua, afara. Si, cand l-am vazut razand, am prins curaj. Si m-am dus, foarte respectuos, la el si i-am explicat:
Domnule director, va rog sa ma iertati, am gresit! Dar unde sa ma duc in ultimul an? Eu sunt intretinut de un frate al meu si suntem acasa, aici, la Sighisoara, cu mama mea, suntem inca cinci frati si surori. Va rog sa ma iertati si sa-mi permiteti sa ma inscriu!
Misca, miselule, misca, misca! Du-te si te inscrie!
Si in acel moment m-am dus la secretariat cu cererea, dar Mitroi, acolo! Si i-am spus lui:
Poftiti cererea!
A, nu, asta nu se poate!
Si a iesit sa-l intampine pe director, ca "de ce a aprobat". Si directorul, cand l-a vazut ca se apropie, i-a spus:
Pleaca-te, miselule, de aici!
Am insistat, am depus cererea si dupa doua saptamani mi s-a aprobat inscrierea.
Acum, daca faci sectiune longitudinala, ce vezi? Cum apare acest paralelogram in sectiune longitudinala?
Am tras eu liniile pentru sectiune longitudinala. M-am uitat la paralelogram... Nu m-a interesat ca-i longitudinal, ca nu e... Am stat si nu am raspuns. Si spune:
Ma, idiotule! Inchide ochii si priveste in spatiu!
Eu am inchis ochii. M-a intrebat:
Ce vezi?
Si i-am raspuns:
Intuneric.
Ma, idiotule, iesi afara!
Si m-o dat afara de la ora! Pai, daca inchid ochii, ce sa vad!?
Totusi nu am ramas corigent nici la matematici, pentru ca am invatat atat cat sa nu am probleme.
In schimb, profesorul de franceza, Alexandre Petit, tinea foarte mult la mine. Era si dirigintele nostru. Venea in clasa si baietii spuneau:
Tine-l de vorba!
Si incepeam sa-i pun cate o intrebare si apoi toata ora discutam. Dar era diriginte si-mi dadea la purtare nota sapte. E adevarat ca ma distram. Si, odata, a venit la ora, iar eu am stat cuminte. El se tot uita provocator. Eu, nimic. Imi propusesem sa iau nota zece la purtare. A doua lectie, iara... Si la un moment dat, se apropie:
Mai, omule, da' nu te aranjeaza daca esti serios!
Pai, domnule profesor, imi dati numai sapte la purtare!
Qu'est-ce qu'il y a d'importance!?
Si iar am discutat, de masini, de Paris... Eu cunosteam Paris-ul, din discutiile cu el, ca un francez. Eu stiam de Place de l'Opera, Louvre, Domul Invalizilor, Place de la Concorde... El imi spunea unde se aflau, eu retineam. Ce om era! Ce om era! Sotia lui era profesoara de franceza la liceul de fete.
Atata tinea omul ala la mine si vedea ca sunt persecutat. Si ca n-am nici un aparator. El se expunea pentru mine. Ma intreba daca am nevoie de ceva. N-am apelat niciodata la el, nici pentru un caiet, desi eu eram un copil modest. N-am apelat niciodata la nimeni. Nu mi-a placut. Fratele meu ne trimitea bani. Aveam bani de buzunar, cate 25 de lei pe luna. Mai ciupeam cand ma trimitea mama la magazin sa cumpar.
Saraca mama!
In camera aceea, in dormitor, am fotografia mamei si a tatalui meu, pe perete, in fata canapelei. Seara, inainte de a adormi, ii privesc indelung...
In clasa a VIII-a de liceu ne-a venit un profesor nou de latina, nu stiu de unde a aparut, fire de om rau. Ce mi-a facut mie omul ala... Legionar mare, dar nu am stiut ca-i legionar, si daca stiam, ce-i faceam? Tot nimic! Era jerpelit, rau imbracat, un brunet asa, cu expresie rea a fetei. Si a venit la ora. Si dadea intotdeauna nota sase. La el, nota sase era cea mai mare nota.
Intreba:
Cine vrea sa raspunda?
Nici unul dintre colegi nu raspundea, pentru ca erau slabi la latina. Sa stii ca romanii, in general, erau slabi la limbile straine, invatau greoi, nu stiu de ce, nu le placea. Cum eram cel mai bun latinist din clasa, m-am prezentat:
Eu, domnule profesor!
Nu stia ca sunt evreu. Am citit, am tradus, m-a intrebat ceva gramatica.
Bravo!
Si mi-a dat nota sase. La el, nota sase echivala cu nota zece! Lectia viitoare, iarasi. Aceasta s-a repetat de cateva ori. Tot venea si intreba cine vrea sa raspunda, dar nu ma prezentam decat eu. El a fost ferm convins, dupa nume, Schobel, cu "s, c, h" ca eu sunt neamt. Si asa a mers mereu, pana cand, la o sedinta de legionari, din oras, unde mergeau si colegii mei de clasa, unul dintre ei ii spune:
Domnule profesor, pai, ce fel de legionar esti si lui jidanu' ii dai sase?
Ce, Schobel e jidan?
Da!
Futu' l in Dumnezeu pa ma'sa!
Si m-a tinut dupa aceea numai in nota doi! Eu, la latina, nu am mai luat decat nota doi! Fiind profesor de latina, imi punea o intrebare de gramatica si putea oricand sa ma incurce... Si m-a lasat corigent la latina, in clasa a VIII-a de liceu... Iti dai seama, pe mine, care eram cel mai bun la latina... In clasa a VIII-a!
Domnule profesor, eu las corigenti zece sau unsprezece romani la franceza, dar daca dumneata il treci pe Schobel, eu ii trec pe toti!
Nu!
Unii colegi invatau greu la franceza si la latina, altii nu invatau pentru ca erau golani. Eu am invatat pentru ca am vrut sa stiu.
Si am ramas si eu corigent, si alti zece sau unsprezece, si s-au dus la bacalaureat trei sau patru insi. Atat era de legionar! Pentru el era important ca EU sa nu trec si EU sa pierd sesiunea de bacalaureat!
Ma rog, n-am putut sa fac nimic! Ne-am fotografiat pentru tabloul de sfarsit de an, asa cum era atunci obiceiul. Am cantat impreuna "Gaudeamus", de-a lungul orasului. Cei de la liceul german au defilat si ei, cu fanfara. Ma rog, era frumos! Sighisoara are o strada lunga, strada principala. De o parte si alta a strazii, geamurile caselor erau deschise, iar fetele si femeile ne-au aruncat flori! Si s-a stabilit banchetul. In seara banchetului, eu nu am mai fost invitat.
Si tot in seara banchetului m-au batut... colegi de clasa!
Atunci a inceput prigoana pe care am simtit-o pentru ca sunt evreu.
Pentru ca, daca ma bateau pentru ca am furat, accept!
Dar pentru ca sunt evreu?!
Si cine? Colegii?!!
Lazar, e peste cateva zile. Te anuntam!
Au organizat, dar pe mine nu m-a intrebat nimeni de nimic si nici nu mi-au spus cand e banchetul. Dar eu am aflat. Si am aflat si la ce restaurant. La restaurantul "Neviel", in gradina. Si in gradina restaurantului, cand ei au avut banchetul, eu m-am dus cu prietenul meu care era legionar, Puiu Dogan, dar nu ne-am asezat langa ei. Aveam un prieten legionar. Dar el era legionar, asa, mai mult din necunostinta de cauza. Cand venea in vizita la noi, mama mea il intreba:
Puiule, cum esti tu prieten cu Lazar al meu, ca tu esti legionar?
Da, dar Lazar e un jidan cumsecade si eu il iubesc!
Da, da' de ce vii la noi in casa?
Pai, daca il iubesc pe el, va iubesc si pe dumneavoastra.
Eram prieteni foarte buni. El se tinea legionar! Cantam impreuna cantece legionare, la noi in casa. Ce ma deranja pe mine?! Dar nu era dintre aceia care sa se duca, sa dea in cap cuiva... Nu ar fi facut el asa ceva pentru nimic in lume! Era un baiat foarte dragut si foarte bun. Ma rog, avea el un crez. Tineretul! Cantecele legionare ii insufleteau! Ne-am dus la restaurant. Si noaptea, pe la ora 0,30 - 1, a venit la masa acest Bleahu, cu unu' Liviu Arhip, care era fiul sefului de gara de la Medias. A murit in timpul razboiului. Si mi-au zis:
Vino putin ca avem ceva sa discutam!
Si eu, de buna credinta, am iesit cu ei. M-au tinut de brat si unu' mi-a dat cateva palme. In sfarsit... Asta a fost prima mea suferinta fizica, dar suferinta psihica a fost si mai mare, pentru ca bataia a venit din partea unor colegi. Colegi cu care am stat intr-o banca, in aceeasi clasa! Aveam aceeasi varsta! Cati ani aveam? Aveam 19 ani! E o amintire foarte trista, pentru ca n-am meritat, eu nu am avut nimic cu ei, nu i-am jignit vreodata cu ceva. Nu am avut cu ei discutii. Erau indoctrinati! Indoctrinati! Cred ca au fost legionari, pentru simplul motiv ca sa treaca la cele trei materii, fara sa invete! Caci, intr-adevar, au trecut fara sa stie! Nu stiau nici greaca, nu stiau nici latina, nu stiau nici sociologie sau filosofie. Nu stiau nimic!
Privim impreuna tabloul de sfarsit de an. In camera de zi, Lazar pastreaza cateva tablouri inramate, cu fotografii din tinerete. Imi arata in tablou colegii care i-au provocat una dintre primele mari suferinte fizice, dar mai ales morala.
Ii privesc. Erau tineri, neiertator de tineri!
Uite! Uite-i, aici! Asta a dat! Asta m-a tinut! Asta e!
Bleahu traieste in Bucuresti. Si intr-o zi, l-am sunat. Ce se intampla... Acum, eu sunt un om care pot sa iert. Si, in urma cu cativa ani, sa fie vreo zece ani, noi organizam revederea, la Sighisoara. Si m-am gandit: atunci a fost tanar, ametit, era crezul ala, legionar... ma rog! Si poate s-a gandit, de ce sa nu ia el note bune de la un profesor legionar. Doar erau in acelasi cuib... Printr-un prieten tot din Bucuresti, care si el a fost cu noi coleg, dar nu timp de opt ani, ci pe parcurs, un an sau doi, un baiat foarte bun, Nicolae Voicu, ii spuneam "Asu'", am aflat numarul de telefon al lui Bleahu. I-am spus prietenului meu:
Asule, eu vreau sa ma impac cu el. La 19 ani, discernamantul lui Bleahu si al altora ca el, ce era? Sa aiba note mari, fara sa invete.
Si i-am dat la telefon, cu gandul sa-l invit si pe el la revedere. Si i-am spus:
Casa Bleahu Viorel?
Da.
Viorel, uite de ce te-am sunat... Avem revederea de atatia ani... Eu sunt Lazar Schobel. Vreau ca sa ne impacam si sa vii la intalnire...Te rog, vino!
Te b... ma-tii!
Asta a fost raspunsul. M-a injurat de mama la telefon.
... Pentru un timp, in camera s-a asternut tacerea. Vad cum lacrimile ii inunda ochii. Nu indraznesc sa-i tulbur amintirile, oricat de mult il mai dor inca acestea. Il aud soptind, intr-un tarziu:
S-a dus!
Ne adunam curajul, taria de a continua: Lazar amintindu-si, eu ascultand si inregistrand.
Dupa 1937, eu am terminat liceul si m-am mutat la Sfantu Gheorghe. Prima sesiune de bacalaureat am pierdut-o, ca a trebuit sa dau corigenta. In toamna am dat examenul de corigenta, dar nu cu Teodorescu... A plecat... Norocul meu a fost ca la corigenta nu a venit el. A venit un alt profesor si nu am avut probleme. Tin minte ca era o propozitie in latina:
"Ceasar legato misit qui pacem petitut", "Cezar a trimis delegati ca sa ceara pace".
Si ma intreaba profesorul:
Ce propozitie e asta?
Relativa, domnule profesor!
Cu ce sens?
Cu sens final.
Bravo!
Atunci, bacalaureatul se organiza pe centre. Erau licee centre de bacalaureat, iar comisiile erau alcatuite numai cu profesori universitari si profesori celebri. Am fost trimisi la Brasov, la Liceul Mesota. Am luat scrisul, dar m-au trantit la oral.
Comisiile erau de acum impanzite cu legionari. Seara, cand m-am dus si am vazut ca n-am luat bacalaureatul, mi-a fost rau. A fost un profesor din Sighisoara in sala cand am raspuns. Atunci erau asistenti civili in sala. Bacalaureatul era cu public. La sfarsit, acest asistent a venit si m-a felicitat, ca am dat cele mai bune raspunsuri! Dar eu am cazut examenul! Am stat acasa, m-am pregatit...
Cu cine a fost Plinius cel Tanar prieten, desi era mai tanar decat el cu sase ani?
Pai, asta nici la literatura romana nu eram obligati sa stim cu cine a fost, de exemplu, Creanga prieten si daca era mai tanar. Si mi-a dat nota doi. Si cum nota doi nu se mai aduna la note, am cazut a doua oara. Aceasta mi-a dat de gandit ca am cazut pentru ca sunt evreu. Daca as fi cazut la scris, nu as fi fost socat. Nu am stiut! Dar ca sa iau scrisul de doua ori si sa cad oralul tocmai la latina a fost ceva greu de acceptat. Am suferit.
M-am intors acasa. Am lucrat la fratele.
A venit toamna lui '38, a treia oara cand sustineam bacalaureatul, iar daca nu-l luam, trebuia sa fac inca o data clasa a VIII-a. Atunci, am fost trimisi la Sibiu, la Liceul "Gheorghe Lazar". Atunci, era bacalaureatul lucru foarte mare. Iar comisia de examen era formata numai de profesori universitari straini. Am dat scrisul, am luat scrisul - eu intotdeauna am luat scrisul, pentru ca stiam carte - si am dat oralul. Era in ajun de Anul Nou evreiesc, in septembrie. Stiam ca rezultatele se dau seara. M-am dus la biserica, la Templu, si am spus o rugaciune. Seara m-am dus inapoi la liceu si am vazut ca eram trecut pe lista reusitilor. As fi vrut sa plec imediat la Sighisoara sa spun bunicilor ca am reusit, dar, la noi, cand avem sarbatori, nu e voie sa se calatoreasca. Asa ca am mai stat doua zile la Sibiu, pentru ca bunica mea si bunicul meu nu ar fi conceput ca eu sa calatoresc de sarbatori. Si dimineata m-am dus sa asist la bacalaureat la altii. Cand am intrat in curtea liceului, profesorul de geografie din comisie, unu' Ionescu Spineni, de la liceul "Gh. Lazar" din Bucuresti, cand m-a vazut, m-a recunoscut:
Ce e, domnule Schobel?
Ei, cum de mi-a retinut numele, ce, eram asa o personalitate?! L-a retinut pentru ca eram singurul evreu.
Sa stii ca ti-am dat nota patru.
Nu ma intereseaza, domnule profesor, ma intereseaza faptul ca am luat bacalaureatul.
Da' daca iti dadeam doi?
Domnule profesor, eu sunt pentru a treia oara la acest examen. Si am mai primit nota doi, dar pe aceleasi considerente pentru care dumneavoastra mi-ati dat acum patru: eu sunt evreu, iar dumneavoastra sunteti legionar.
Am patru pe diploma de bacalaureat la geografie. Am avut primul subiect pe biletel "Dealurile Romaniei". I-am vorbit de dealuri de prabusire, de dealuri de incretire...
Si a spus:
Urmareste-mi linia mediteraneana a dealurilor de incretire!
Dar ce caut eu la Mediterana? Eu am invatat geografia Romaniei pentru bacalaureat. Subiectul doi a fost "Livezi si podgorii". Si i-am vorbit de livezi, i-am vorbit de podgorii, de Panciu, de Odobesti, de care erau mai importante.
Urmareste-mi linia mediteraneana a viticulturii!
Pai, de unde sa stiu eu ce e in Bulgaria, ce e in Grecia, ce e in Turcia, ca sa ajung la Mediterana... Stiu eu cum sunt muntii acolo? Sau dealurile? Sau Ankara, unde are podgorie? De unde sa stiu? Si mi-a dat patru. Da' inca tot a fost cumsecade, ca putea sa-mi dea doi!
Copyright © 1998-2007 Editura Lica. Toate drepturile rezervate.