Asa am inceput tineretea, cu aceste experiente.
In '38, toamna, dupa ce am luat bacalaureatul, am vrut sa fac medicina.
Si m-am dus la Cluj, la Facultatea de medicina.
La Cluj locuia un unchi, frate de al mamei mele. Am stat la el.
M-am inscris la facultate.
Am dat examenul scris; am fost declarat reusit la scris.
La oral, cine m-a examinat? Profesorul de anatomie Papilian, celebrul Victor Papilian. El era legionar.
Se spunea ca trebuia sa dai 20.000 lei ca sa reusesti la admitere. Eu nu am avut banii, dar m-am prezentat la examen, pentru ca stiam carte.
Se auzea de numerus clausus, numerus nulus. Si m-a trantit la examen.
Eram foarte dezamagit, pentru ca idealul meu acesta era, sa ma fac medic. Si m-am dus in audienta la decanul Facultatii de Medicina din Cluj. Decan era atunci Marius Sturza, profesor universitar doctor, un om foarte amabil, care atunci imi parea un batran sfatos. Si a vazut cata ambitie am ca sa fac medicina. Si i-am spus scurta mea viata. Si mi-a spus:
Domnule Schobel, eu te inteleg. Uite, iti dau un sfat. Urmeaza cursurile, du-te la disectii, ca nu te intreaba nimeni. Invata! Si iti promit, daca cineva se va retrage, dumneata vei fi inscris!
Erau cazuri cand unii nu suportau disectiile si se retrageau. Am fost la disectii, am urmat cursurile in speranta ca se va retrage cineva. Mi-am cumparat carti, mi-am cumparat oase, mi-am cumparat halat. Aveam de toate, ca orice student! Dar nu s-a retras nimeni. Si am stat acolo cinci luni, pana la 1 martie 1939. Dar cheltuiam bani.
Si atunci, fratele Simion a spus:
Lazar, vino acasa!
Pe Victor Papilian l-am intalnit mai tarziu la Cluj. L-am salutat cu respect, pentru prestigiul de profesor universitar, dar nu ca om! Pare-mi-se ca a primit si o condamnare la domiciliu fortat, dupa 23 august 1944, pentru faptul ca a simpatizat atunci cu legionarii.
Si, in '39, primavara, m-am intors la Sfantu Gheorghe. Toamna trebuia sa ma incorporez, sa fac armata, dar, trebuia sa lucrez ceva. M-am dus la fabrica textila "Gheorghe Doja" din oras si m-au angajat ca simplu muncitor, pentru ca deja evreii nu mai erau angajati ca functionari, desi eu aveam bacalaureatul luat. Si ce era atunci un bacalaureat!... Era mai mult ca un doctorat! Mai usor luai un doctorat decat un bacalaureat. Ce am lucrat? Am lucrat ca muncitor la un depozit. Erau acolo fete de masa din dantele colorate, extraordinar de frumoase, si basmale. Seful depozitului era un prieten, evreu.
A murit la Sfantu Gheorghe acum un an.
Am fost la inmormantarea lui.
Eu am tinut cuvantul.
Am lucrat acolo vreo trei sau patru luni, dupa care am facut o excursie de o luna de zile, impreuna cu doi prieteni, un evreu si un roman, cu bicicletele, la Mamaia. A fost un drum de trei zile si trei nopti. Aveam foarte putini bani. Totusi ne-am dus si ne-am instalat la Mamaia, in cort strajeresc. Am cerut de la strajerii din Sfantu Gheorghe un cort, l-am impachetat si l-am expediat cu trenul la Constanta. Cand am ajuns in Constanta, ne-am dus la gara, l-am luat si l-am transportat cu o caruta la Mamaia si l-am instalat pe plaja. Am cerut permisiunea conducerii. Ce era atunci plaja Mamaia? Cateva cladiri: un cazinou, o biserica, hotelul "Rex", o cladire sau doua. Atat era toata Mamaia. Lumea venea de la Constanta, unde erau posibilitati de cazare la hotel sau la familii. Ne-am instalat, am facut plaja, ne-am simtit bine. De dimineata pana seara stateam pe plaja. Insa, dupa trei zile nu am mai avut bani. Norocul nostru a fost doamna Bermann, care a aparut la Mamaia cu fiica si cu inca o doamna. Cand le-am vazut, am inlemnit. De ce? Pentru ca fratele meu, care cunoscuse pe doamna si pe domnul Bermann la Covasna, voia ca eu sa ma imprietenesc cu Ecaterina, fiica lor. Dar eu n-o placeam pe fata. Si le-am intrebat:
Dar ce e cu voi?
Si mi-a spus asa domnisoara:
Dar ce, vrei sa fii singur si sa faci curte la alte fete?
In sfarsit, ne-a prins foarte bine prezenta lor, pentru ca in fiecare dimineata veneau de la Constanta cu valizele pline cu mancare, iar seara mergeam la restaurant la Constanta. Ne-am simtit foarte bine trei-patru saptamani cat am stat acolo. Si l-am rugat pe prietenul meu, evreul:
Mai, Iosca, te rog, fa tu curte fetei!
Si atat i-a facut curte, ca pe urma a luat-o de nevasta. Si dupa cativa ani au si divortat. Dar, in schimb, eu am avut o vacanta placuta...
Am venit toamna si m-am incorporat militar. Am facut armata la Regimentul I Graniceri - Bucuresti, cu termen redus, datorita studiilor. In Europa, in vara anului 1939, atmosfera era deja incarcata, se vedeau norii celui de Al Doilea Razboi Mondial. Toamna era deja razboi. Regimentul nostru de graniceri a fost concentrat la Cuciuc-Carnagi, pe langa Turtucaia. In limbajul de soldati noi spuneam "pe zona, la bulgari". Noua, evreilor, fiind deja curentul antisemit, ni s-au ridicat armele si am sapat transee.
Am fost militar pana in august '40, cand "a venit" Dictatul de la Viena. In regimentul nostru li s-au luat armele si soldatilor unguri din Ardealul de Nord. Dar nu a trecut mult timp si ni s-a spus:
Cine locuieste in Ardealul cedat, poate pleca acasa!
Am plecat eu si inca trei sau patru colegi unguri. Am mers la Cernavoda pe jos, unde trebuia sa ne prezentam sa cerem foi de drum. Colegii unguri m-au rugat sa intru eu la regiment si sa cer foile de drum. Dar, cand am rostit "Sfantu Gheorghe", mi s-a raspuns:
Vrei sa mergi in Ungaria? Du-te pe jos!
In sfarsit! Asta era! Ne-am urcat in tren fara bilete si am plecat la Bucuresti. Cand am ajuns in Gara de Nord, era un haos de nedescris! Mii si mii de oameni! Se vede ca, in Bucuresti, era populatie maghiara care parasea capitala si pleca in Ardealul cedat, in Ungaria; din Ardealul de Nord, veneau romanii, care se retrageau. Fapt este ca trenurile erau supraincarcate. Am vazut pe strazi legionarii, imbracati cu uniformele lor.
Ne-am dus in Cotroceni, la regiment, ne-am completat formalitatile si ... am fost lasati la vatra.
Hai sa mergem in Romania.
Oli a mers. Deci, Oli era de-acum in Romania. Si a ramas acolo! Asa a scapat Oli de Auschwitz! Asa au scapat surorile mele si sotii lor de Auschwitz. Iar eu, care am ramas in Sfantu Gheorghe, am inceput calvarul cu detasamentul de munca fortata impreuna cu fratele Simion si cu fratele Wili, si toate cele care au urmat, cu deportarea, cu mama mea, cu cumnata mea si cu nepotica, si cu gazarea lor! Asa ne-am rupt de Oli si de restul de rude, prin Dictatul de la Viena. Pe ei, i-am gasit pe toti cand am venit acasa, dupa eliberare. Rude, in Ardealul de Nord, nu am mai gasit. Am avut o familie de 10-12 persoane la Iclod, dupa Dej. Am avut in Cluj rude... Nimenea... Nici unul nu s-a intors din deportare. Nici unul!
Fratele meu Oli a fugit o data din Romania, la noi, in Ungaria, la Sfantu Gheorghe si a gasit-o numai pe mama. Pe noi nu ne-a gasit, pentru ca eram dusi la detasamentul de munca fortata. A venit ilegal si s-a intors ilegal.
M-am urcat in tren si m-am dus acasa, la Sfantu Gheorghe. Eram obligat a ma reintoarce la domiciliul meu, care a cazut in suprafata cedata Ungariei. Trupele ungare intrasera deja pe la Oradea. Sfantu Gheorghe a fost ultima localitate in care au intrat trupele ungare, in data de 13 sau 15 septembrie, nu mai stiu sigur. Astfel am devenit cetatean maghiar. Bineinteles ca am iesit cu totii la poarta, eu, mama, ceilalti vecini, si am privit cum intrau trupele.
Dupa doua saptamani de la ocuparea orasului, a avut loc un meci de fotbal intre soldatii din trupele ungare si o echipa locala. Evident ca m-am dus si eu, pentru ca imi placea sportul, jucasem si fotbal. Am stat in tribuna. La un moment dat, s-a apropiat de mine un localnic, Cadar Ianos si mi-a spus amenintator:
Acum o sa primesti si tu portia ta!
M-am speriat. Nu am asteptat sfarsitul meciului, m-am ridicat, m-am retras si am plecat revoltat in sinea mea pentru ca am inteles ca era o manifestare impotriva mea pentru ca eram evreu. Curentul antisemit era deja puternic, dar era inca tolerant, suportabil.
Voi relata acum un mic episod pe care l-am trait in aceasta perioada. Trebuia sa-mi reiau activitatea. Conducerea fabricii textile era ungureasca. Totusi, am fost angajat din nou ca muncitor. In fabrica, eram inconjurat numai de unguri. Mai lucra acolo si Ott Bela, un german sau svab.
In primavara anului 1941, Al Doilea Razboi Mondial era in toi.
In jurul meu, discutiile erau legate de evenimentele de razboi.
Si toti il laudau pe Hitler.
Iar eu, ca evreu, trebuia sa tac.
Dar, n-am putut sa tac.
Si am spus ca Hitler va pierde razboiul.
Si, aratandu-mi niste ziare cu fotografii, colegii mi-au spus:
Uite ce fac englezii, i-au prizonieri, ii omoara, le taie capul!
Si am spus:
Nu pot sa cred. Astea sunt fotografii trucate de hitleristi, ca propaganda anti-englezeasca. Un popor civilizat sau o armata civilizata nu omoara un prizonier. In Primul Razboi Mondial, cand era mai putina civilizatie, prizonierii au supravietuit!
Si la un moment dat, cineva m-a denuntat la politie. Si am fost retinut doua zile si doua nopti in inchisoarea Politiei Regala Ungara din Sfantu Gheorghe si anchetat de serviciul de contraspionaj unguresc. Stiu cine m-a reclamat. Cei trei cu care discutasem in fabrica, Ott Bela, Mihai Sabo si inca unu', au fost chemati ca martori. Acuzatiile erau foarte grave: daca am spus ca Germania pierde razboiul, inseamna ca eu cred ca pierd si ungurii razboiul, daca am spus ca germanii au facut fotografii false, inseamna ca ascultam radio Europa libera si chestii d-astea! Mi-a fost foarte frica.
Comandantul politiei era venit de la Budapesta, dar locuia in aceeasi cladire unde locuia un evreu, Aron Barany, cu care erau prieteni fratii mei. Si au intervenit la comandant si m-au salvat. Totusi, cand m-a audiat, a tipat la mine:
De ce asculti radio Europa Libera?
Pentru ca ma intereseaza. Sunt stiri din toata lumea.
Daca e mai bine in Anglia, de ce nu te duci acolo?
Nu se poate pentru ca nu-mi dati drumul.
Si s-a infuriat! Nu stiu ce mi-a venit sa raspund asa obraznic...
Si mi-a dat urmatoarea pedeapsa: "internare locala".
Comandantul Politiei Regala Ungara din Sfantu Gheorghe m-a condamnat la internare locala. Prin aceasta sentinta am scapat relativ ieftin, multumita ajutorului prietenilor. Altfel, ma internau in lagar. Pentru fapte asemanatoare imputate mie, altii au fost internati in lagare pentru detinuti politici.
Ce insemna "internat local"?
Nu aveam voie sa ies dupa cinci dupa-amiaza pe strada.
Nu aveam voie, daca erau doi oameni care stateau de vorba pe strada, sa fiu eu al treilea.
Nu aveam voie sa merg in multime, cinematograf, teatru, manifestari sportive.
In fiecare zi trebuia sa ma prezint la politie, unde un oarecare functionar mai important consemna intr-un registru data si semna. Nu stiu ce grad avea. Intotdeauna a fost imbracat civil. Am respectat toate restrictiile si nu am mai avut nici o problema.
Dar, de la fabrica m-au dat afara si am ramas somer. In Ungaria, pe timpul acela, era o lege prin care cei care nu lucrau erau dusi in lagar de internare. Riscul fiind mare, m-am rugat de mai multe familii de evrei sa-mi recomande ceva de lucru. O doamna, sotia lui Alexandru Polak, a intervenit pentru mine la un boiangiu, Ladislau Szabo, care m-a primit ca ucenic. Astfel am scapat de o eventuala internare in lagar si am invatat si aceasta meserie. Mi-a mers foarte bine. Boiangeria era la a treia casa de casa unde locuiam cu mama, in fiecare dimineata ma duceam si faceam focul cu lemne, la cazan. Vopsitul avea secretele lui. Atelierul avea si curatatorie chimica. Dupa un timp a venit la atelier un neamt, cu hainele la curatat. Am vorbit impreuna, in limba germana. Nu stiu ce misiune avea, dar vorbeam impreuna. In acest timp am dat examen si de maistru boiangiu.
Si asta a durat pana la 20 iunie 1942 cand am fost dus la detasamentul de munca fortata numarul 110/40, impreuna cu fratii mei, Simion si Willi, in fostul URSS.
Copyright © 1998-2007 Editura Lica. Toate drepturile rezervate.