Eu nu vreau sa fac o tragedie din tot ce am patimit, pentru ca nu am fost unicul care am trecut prin asta. Eu am suportat! Altii nu au suportat! Nu au suportat fie pentru ca au fost impuscati, fie pentru ca au fost omorati in bataie, fie pentru ca au murit de foame, sau de sete, sau de frig si organismul n-a rezistat bolilor si muncii de sclav. Asta a fost!
Dar, tragedia cea mare incepe acum, cu deportarea.
Tragedia cea mare incepe acum, cu deportarea, cu mama mea, cu cumnata mea si cu fetita!
Faptul ca eu am fost dus la detasament de munca fortata, nu m-a revoltat! Pentru ca si ungurii au fost dusi pe front. Si romanii au fost pe front. Si altii au fost pe front! Si altii au fost la munca!
Dar, deportarea la Birkenau-Auschwitz e cu totul altceva...
Deportarea era numita de nemti "Endlosung"! "Nimicire totala"!
Holocaust!
Praf si pulbere sa se aleaga de ei!
Si era vorba de mama mea si de copilul cumnatei mele!
Nu mai vorbesc de rudele mele pe care le-am avut la Iclod, pe care le-am avut la Cluj, pe care le-am avut pe la Bistrita. Pe cei de la Bistrita nu i-am cunoscut, nici nu-i stiu, dar cei din Cluj erau familii cu cate patru-cinci persoane fiecare, cei din Iclod erau cate zece-douasprezece persoane, aveau si copii mici.
Tragedia cea mare a fost deportarea.
Daca ma duceau numai pe mine, nu ziceam nimic. M-au dus!
Si altul sufera! In lagar sau pe front, tot nu era raiul pe pamant!
Dar, ce-ai avut cu mama mea?
Ce ai avut cu copilul de 7 ani?
Ce ai avut cu cumnata mea?
Si cu alte femei si cu atatia copii nenumarati?
Ce-au gresit?
Nici eu nu am gresit.
Vina mea a fost, ca si a altora, ca m-am nascut evreu!
Dar, de ce nu ai lasat femeile si copiii acasa?!
Si pe barbati - du-i! Schingiuieste-i, fa ce vrei, nu ma intereseaza!
E razboi? Sa moara!
Dar mama mea? Cu ce-a gresit?
Tatal meu a murit la Sighisoara.
Pot sa ma duc la mormant! Stiu ca acolo e!
Dar la mama mea, unde sa ma duc?
Am fost de doua ori la Auschwitz, dupa eliberare, dupa ce am venit acasa. Si am aprins lumanari acolo unde au fost camerele de gazare si cele patru crematorii. Dar erau aruncate in aer. SS-istii le-au aruncat in aer ca sa nu ramana urme. Erau doar ruine.
Am aprins lumanari!
Si am spus Kadis, Rugaciunea pentru sufletul mortilor!
Mare lucru am facut pentru biata mea mama...
Am plecat, pe jos, din ghetou pana in gara Reghin.
Nu stiam pe cine sa tin de mana, pe mama mea, pe cumnata mea, pe fetita. Nu stiam cum sa tin bagajul.
Era cald. In sfarsit, cu chiu, cu vai, am ajuns la gara.
Acolo, jandarmii unguri fortau lumea sa intre in vagoanele de animale, asa cum soseam, barbati, batrani, femei, copii, de-a valma, cate 70 de oameni, sau 80 de oameni, cu bagaje cu tot, intr-un vagon. Cand am fost cu totii inghesuiti in vagoane, vagoanele au fost lacatuite. Incuiate cu lacate! Cu scanduri batute in cuie au acoperit ferestruicile. Nici ferestruica aceea obisnuita de la un vagon de vite nu ne mai dadea acum aer sau lumina. Vagonul era inchis aproape ermetic.
A pornit trenul.
Au fost si batrani care, la o ora, au avut nevoie sa-si faca necesitatile. Erau puse doua galeti, una cu apa si una pentru nevoi. Si acolo, in vagon, care cum a putut, trecand cu greu peste ceilalti, s-a dus la galeata si si-a facut nevoile. Este de negandit si de neinchipuit ce-a insemnat aceasta pentru fiecare dintre noi.
In felul acesta am calatorit, daca nu ma insel, pana la Kosice. Pentru ca ungurii, asa cum au primit de la romani Ardealul de Nord, tot asa au primit si de la cehi o parte din Slovacia, cu Kosice. Am calatorit doua zile, doua nopti. Nu mai retin, pentru ca pentru noi era intuneric tot timpul, aproape ca nu aveam lumina deloc. Acolo, la Kosice, au deschis vagoanele si ne-au spus:
Fiecare vagon sa dea un delegat!
Vagonul a hotarat sa fiu eu delegatul. Nu stiu pentru care motiv. Ne-au dat jos. Acest tren nu a adus numai evreii din ghetoul Reghinul Sasesc, ci, banuiesc ca a mai luat pe drum si alte vagoane, pentru ca era un tren destul de lung, cu o garnitura de 45 - 50 de vagoane. Pe peron a aparut un ofiter SS si un ofiter ungur care stia nemteste. Ni s-a tradus urmatorul lucru:
Plecati in lagar de munca, nimeni sa nu incerce sa fuga, ca nici asa nu poate iesi din vagon, iar acela care indiferent cum va reusi, va fi prins si va fi impuscat pe loc. Lumea sa fie calma, vom ajunge curand la destinatie.
Jandarmii unguri au fost inlocuitii cu paznici SS. Dupa cinci minute, ni s-a spus sa mergem inapoi in vagoane. Am mers inapoi, am urcat in vagon, am transmis mesajul oamenilor si i-am rugat sa-si pastreze, fiecare, calmul:
Ne duc la munca. Noi, mai tinerii, vom lucra si pentru voi, batranii. Vom trai cum vom putea si vom vedea ce ne asteapta.
Acesta a fost mesajul propriu pe care l-am adaugat, pentru ca, oarecum, oamenii sa-si pastreze nervii.
Pe parcurs, pana la Auschwitz, trenul poate ca a mai oprit, nu stiu unde, nu stiu pentru cat timp, pentru ca atat pentru mine, cat si pentru ceilalti era aproape tot timpul noapte. Drumul acesta, care a durat in total vreo patru zile si patru nopti, a fost un cosmar. In tot vagonul auzeai doar vaiete, gemete, plansuri. Atmosfera din vagon era inspaimantatoare, copii si femeile si batranii se sufocau din cauza caldurii. Ce putea sa fie acolo unde vezi ca dispare civilizatia si-si face loc barbaria?
Alimente nu am primit!
Apa nu am primit!
Aer nu am primit!
Nu am avut nimic!
Eram ca niste animale!
Mai aveam ceva mancare, din alimentele pe care ne-au permis sa le luam cand am plecat din ghetou, si, bineinteles ca fiecare manca asa cum putea. Cum sa mananci, dupa ce cu cinci minute inainte ai fost la galeata si nu te-ai mai spalat atatea zile? Dar... imprejurarile, situatia in care ne aflam, degradarea aceea in care incepusem sa ne dam seama ca ne aflam... Incepeam sa simtim ca decadem din conditia de oameni. Nu am fost, aproape, oameni!
Intr-o zi, trenul a incetinit viteza si a oprit. Nu stiam unde suntem. Au dat jos scandurile cu care batusera in cuie ferestruicile vagoanelor. Se vedea ceva, dar tot nu am stiut unde suntem. Am reusit sa citesc: Auschwitz. Nu auzisem nimic in legatura cu aceasta denumire - Auschwitz. Nu stiam unde se afla si ce semnificatie are. In nici un ziar nu gasisem scris despre acest lagar. Postul de radio Europa Libera, pe care eu il ascultam acasa pe ascuns, pentru ca nu era voie, nu vorbise despre aceasta denumire. Dupa un timp, trenul a pornit, lent, lent, fara sa accelereze, a mers poate un kilometru, sau doi. La un moment dat, trenul s-a oprit. Probabil eram pe o linie secundara. S-au deschis si usile de la vagoane. Tot nu am stiut unde suntem. Nu stiam ca eram in lagarul de exterminare Auschwitz, respectiv Birkenau. Acesta era lagarul unde fiecare tren cu deportati cum am fost si noi, intra direct in lagar. La fiecare vagon a aparut un SS-ist, la fiecare vagon a aparut un om imbracat in haine vargate.
Iar privind in jur, nu am vazut decat niste baraci si oameni imbracati in haine vargate, care alergau dintr-un loc in altul, ca niste nebuni. Nu stiam unde suntem si ce este aicea: SS-isti? Detinuti in haine vargate?
In momentul in care s-au deschis usile, ni s-a ordonat:
Lasati tot ce aveti in vagon si coborati!
Am lasat bagajele in vagon si am coborat.
In fata fiecarui vagon, peronul a fost ocupat de cei cate 70 sau 80 de oameni care calatorisera in respectivul vagon. Si, la un moment dat, ni s-a spus sa ne incolonam:
Barbatii in dreapta, mai intr-o parte!
Femeile si copiii in stanga, mai intr-alta parte!
Bagaje nu mai aveam.
Eram "liberi"!
Nu stiam ce ne asteapta. Nu stiam de ce suntem aici.
Am fost doua coloane lungi, asa cum ni s-a spus, femeile si copiii intr-o parte, barbatii in cealalta parte.
Si a inceput selectarea.
Acest cuvant "selectare" l-am invatat abia a doua zi, cand am fost intrebati de detinutii mai vechi:
Si cum a fost la selectare?
Pana atunci, nu cunosteam acest cuvant, si mai ales, nu cunosteam tragica semnificatie.
Bineinteles, am privit in partea unde s-au dus femeile, pentru ca nu era distanta intre cele doua coloane lungi de barbati si de femei, poate cinci metri, sase metri, zece metri. Femeile aveau pe langa ele copilasii. Mi-am vazut mama, care tinea cu o mana manuta copilului, si copilul, cu manuta cealalta, era in mana mamei sale. Wili ma implorase sa am grija de ele, iar pe mama nici nu-mi putusem imagina ca o voi parasi. Acum eram in coloane separate.
O voce puternica m-a adus la realitate. Coloanei de barbati in care ma aflam, ni s-a spus:
Aceia care nu pot merge pe jos sa treaca dincolo, in randul unde erau femeile, pentru ca va trebui sa mergem si pe jos, nu mult, dar, totusi, pentru un batran sau care se simte mai rau, sa mearga acolo!
S.S. ' doctor ' Mengele
Ne-au incolonat. Noi, barbatii, unul dupa altul treceam repede prin fata SS-istului fara sa banuim ca el este acela care ne da dreptul de a trai sau de a muri, in cateva secunde.
Si el facea un semn elegant, cu un deget al mainii drepte, la stanga sau la dreapta! In pozitia in care am fost noi, cei pentru care a aratat la dreapta, si pentru mine a fost dreapta, eram oamenii care vor ramane in viata! Cei pentru care el a aratat la stanga erau oamenii condamnati la gazare! Toata operatiunea aceasta a durat o ora.
Selectarea a fost facuta de renumitul, asa-numit doctor, SS Mengele, pe care il consider cel mai mare criminal al istoriei. El este acela care a avut inima sa trimita la gazare femei nevinovate, copii nevinovati, batrani nevinovati, barbati nevinovati.
Aici, domnul Schobel a oftat adanc.
Dupa un timp, a reluat:
Acest Mengele...
Vreau sa-l descriu putin, ca sa-l cunoasca lumea, sa cunoasca lumea figura acestui SS-ist.
Era un barbat chipes, imbracat in haine de SS, de o eleganta cum nu am vazut. Tot timpul a fluierat sau fredonat arii din opere. Atunci, m-am mai linistit si l-am considerat om si m-am gandit ca un asemenea om nu ne poate face nimic rau.
Abia a doua zi am stiut ce a facut el prin acea selectare.
Am gandit: "S-a putut naste o asemenea creatura? A putut sa
devina medic o asemenea creatura? Menirea medicului este aceea de a salva oameni de la moarte. Doar a depus un juramant cand a terminat facultatea de medicina. Sa fie un medic in stare sa trimita el insusi oameni la moarte? Este posibil?"
Am aflat mai tarziu ca aici doctor SS Mengele facea multe experiente pe oameni vii. Pentru ca acest medic SS Mengele s-a crezut un mare om de stiinta! Si facea multe experiente. Material uman avea la dispozitie oricat! Mania lui erau gemenii. Gemenii erau predilectia lui pentru experiente. Dorea ca fiecare nemtoaica sa nasca gemeni, sa inmulteasca "rasa ariana pura" care sa stapaneasca lumea. Dar facea si alte experiente, impusca oamenii si pe urma, ordona sa se faca imediat autopsie. Nimeni nu poate sa stie ce a avut in creier acest Mengele. In orice caz, nu a avut un creier normal.
In momentul in care doctorul SS Mengele a spus ca cine nu poate merge pe jos, sa treaca in grupul femeilor, pentru ca lor li se va aduce un mijloc de transport, langa mine era un evreu, tot din Sfantu Gheorghe, Szabo Marton, era tehnician dentar. Si spune catre mine:
Hai sa mergem acolo, de ce sa mergem pe jos, cand putem sa mergem cu mijloc de transport?
Stii ceva, eu nu merg. Eu cunosc multe lucruri din detasamentul de munca fortata. Iar cand ti se spunea ceva care parea in favoarea ta, acel ceva aducea si nenorocirea ta. Eu ma las in soarta destinului!
El s-a dus!...
A pornit convoiul, cu grupul acela mare al femeilor si al copiilor si al barbatilor care s-au dus ca sa nu mearga pe jos.
A pornit convoiul!
Au iesit!
Au facut o intorsura la stanga...
Si s-au dus...
A fost pentru ultima oara cand am vazut pe mama mea, pe fetita cumnatei mele, Lia, si pe cumnata mea.
O chema, Viorica!
Copyright © 1998-2007 Editura Lica. Toate drepturile rezervate.