Pe data de 4 mai 1945, exact la un an din momentul in care am fost dus in ghetoul de la Sfantu Gheorghe, observam ca toti soldatii SS care erau pazitorii nostri la Gunskirchen s-au adunat si au aruncat armele jos, intr-o gramada. Ei stiau ca sunt de acum inconjurati de americani. Au pus o carpa alba pe o bucata de lemn. Au plecat incotro au vazut cu ochii. Unul dintre detinuti spune: " Haide sa le luam armele si sa nu-i lasam sa plece! " Am incercat, am vrut sa punem mana pe arme si sa tragem dupa ei, dar n-am avut putere sa tinem armele.
Am ramas singuri, fiecare cu priceperea lui ce va face!
Dupa cateva minute de gandire, eu, care nu eram tocmai in halul in care era fratele meu sau altii, de epuizare, am vazut o carare. Si am spus fratelui meu:
Eu plec pe cararea aceasta sa vad unde ajunge. Tu sa nu se misti de aici. Caut eu tot ce ne trebuie.
Am iesit din padure.
Dupa un mers de 10-15 minute am ajuns la sosea.
Sosea! Asfaltata!
M-am oprit la marginea soselei si m-am uitat.
Si am vazut o linie ferata.
Si am vazut un canton de linie ferata. Si m-am dus acolo. Nu m-am intalnit cu nimeni. Am ajuns acolo, am batut la usa, a iesit o femeie.
Zice:
Nu intrati! Sunteti plin de paduchi si am copii!
Si noi am avut copii. Pe copiii nostri nu i-a ferit nimeni, au fost gazati, aici, in Germania!
Aceasta se intampla in Austria, dar pentru mine, atunci, era acelasi lucru. N-a mai zis nimic femeia.
Dati-mi ceva de mancare.
S-a dus femeia in casa. A venit cu o oala de ciorba de cartofi. Mi-a pus-o acolo. Si am mancat-o toata, si zeama, si cartofi, si tot. In timp ce mancam, a venit un salariat al cailor ferate, ceva cantonier. Nu stiu ce-a fost.
Si a inceput sa ma intrebe:
De unde sunteti?
I-am spus.
Si zice, in romaneste:
Eu sunt austriac, sunt angajat al cailor ferate.
De unde stiti romaneste?
In timpul Primului Razboi Mondial am fost in Romania.
Omul a scos o bucata de slanina, o bucata de paine si mi le-a dat. Le-am luat. Dupa ce mancasem ciorba aceea, nu-mi mai era foame. Si am plecat. M-am intors, inapoi la drum.
In acest timp, jeep-urile americane treceau pe sosea.
Deci, americanii ocupasera teritoriul si treceau inainte.
M-am oprit sa-i privesc.
M-au vazut in hainele vargate.
Si au aruncat, din mers, din jeep-uri, conserve, ciocolata, tigari, biscuiti. Care cum ajungea in dreptul meu, cand ma vedea si arunca cate ceva.
N-aveam nici rucsac, n-aveam nici buzunare la haine, n-aveam nimic. Mi-am legat haina pe corp, si in jurul meu, am pus de toate, cat am putut pune. Si cu acestea m-am intors pe aceeasi carare in lagar.
Cand am ajuns, era revolutie in lagar.
Adica?
Oamenii, nenorocitii acestia de detinuti care au fost si care erau acum eliberati, s-au dus si au atacat magazia de alimente. Dar ei, infometati cum au fost, ca sa ajunga mai repede la mancare, s-au calcat unul pe celalalt, pe picioare. Erau la usa. Aia din afara voiau sa intre, ceilalti dinauntru voiau sa iasa. Si s-au calcat pe picioare.
Nu m-a interesat. M-am dus mai departe, la fratele meu, unde il lasasem. Doi insi erau tolaniti acolo, pe pamant. Si spune unul catre celalalt, in limba idis:
Asta are ceva mancare!
M-au vazut burdusit. Si-au dat seama ca eu am alimente. Dar eu facusem si Auschwitz-ul si stiam si idis. Si m-am dus la ei si le-am spus:
Mai, eu vin de la Auschwitz! Asa sa va apropiati de mine, ca unul nu ramane in viata daca faceti ceva impotriva mea!
S-au speriat. S-au linistit. M-am dus la fratele meu si i-am spus:
Hai sa mancam!
Si ne-am dus in poiana. Si i-am spus:
Uite tot ce am aicea. Sezi pe ele, ca sa nu ti le fure careva. Eu ma duc acolo, unde au spart magazia, sa aduc o patura!
Ma gandeam ca nu se poate ca acolo sa nu gasesc o patura, ca sa avem pe ce sta cu totii. Asa a si fost. Am gasit o patura. Am luat-o! Am venit inapoi, la fratele meu. Am intins alimentele.
Nu mai aveam nici 40 de kilograme.
Seara am inceput cu fratele meu sa mancam si asta a durat pana dimineata.
Toata noaptea am stat acolo cu fratele meu si am mancat.
Am mancat toata noaptea!
El avea un prieten cu care venise de la detasamentul de munca fortata. Si zice, inainte de a ne aseza la masa:
Ma duc sa-l chem si pe Gabi.
Dar, Gabor n-a mai putut veni.
Nu mai avea putere.
A murit acolo, la Gunskirchen, dupa eliberare.
Dupa eliberare, la Gunskirchen, au murit inca oameni.
Copyright © 1998-2007 Editura Lica. Toate drepturile rezervate.