Am fost la Auschwitz prizonier cu numarul A-13221

Supravietuitori ai holocaustului

Intoarcerea acasa

Budapesta

Si dupa vreo trei luni, in orice caz, spre toamna, prin septembrie, soldatii americani ne-au condus la gara si am plecat spre Romania.

Pe teritoriul Ungariei, soldatii rusi s-au urcat, intr-una din nopti, in vagoane si ne-au luat pachetele pe care le aveam cu noi din Austria.

Sa nu te surprinda, dar asa s-a intamplat!

Am intrat pe teritoriul Ungariei intr-o seara, vinerea.

La unele case am vazut lumanarele aprinse. Mi-am dat seama ca acolo locuiesc evrei si m-am bucurat ca erau in viata.

La noi, la evrei, vineri seara se aprind lumanarele.

Am ajuns la Budapesta.

Si Budapesta era bombardata.

Aici cunosteam o familie, Aron Barany, care candva a locuit in Sfantu Gheorghe. I-am gasit, ne-au insotit la o institutie care se preocupa de cei reintorsi din deportare. Am fost intrebati daca avem vreo doleanta, ne-au dat bani.

Am stat la Budapesta doua sau trei zile.

Un episod, din Budapesta.

Urcandu-ma cu fratele meu in tramvai - eram imbracati cu hainele luate din magazia cu imbracaminte a SS-istilor -, oamenii din tramvai au observat ca suntem deportati.

Iar o femeie zice:

Ce multi s-au intors!

De ce, doamna, poate ne-am intors mai multi decat am plecat!

Imbracati cu aceste hainele am calatorit, desi la Wels primisem si haine de la primarie.

Dar cum stiam ca acasa nu vom gasi nimic, aveam grija de hainele acelea.

Ne gandeam sa avem cel putin cu ce iesi pe strada, cand ajungem acasa.

Inapoi SusOradea

Am plecat din Budapesta cu fratele meu si am ajuns la Oradea unde ne-am interesat daca era organizat pentru deportati vreun centru.

Am mers la Templu.

Am fost primiti bine, ne-au dus la spitalul din Oradea, ni s-au facut investigatii daca suntem bolnavi.

Eram sanatosi, ne-au dat si aici bani, in mod oficial.

De la Oradea, am luat trenul si am plecat spre casa.

Am trecut prin Cluj, pentru ca am vrut sa caut o fata de care eram indragostit si cu care voiam sa ma insor.

Am aflat ca fusese si ea in lagar, ca era in viata, dar ca, la eliberare, plecase cu un american. Mi-a scris din Statele Unite.

Am plecat acasa, la Sfantu Gheorghe.

Eu si fratele Simion nu am avut pe cine sa anuntam, dar am gasit evrei care erau deja acasa.

Pentru ca, fiind in detasamentele de munca fortata, au scapat de deportare si ei s-au eliberat mai repede.

Noi nu am avut pe nimeni care sa ne astepte.

Insa au venit la gara alti oameni, care ne-au cunoscut.

Despre rudele din Romania, nu stiam inca nimic, traiesc surorile noastre, nu traiesc surorile noastre?

Nu aveam de unde sa stim.

Inapoi SusSfantu Gheorghe

Ne-am intors!

Din Sfantu Gheorghe, din trei sute de evrei care am fost stransi in ghetou, ne-am intors foarte putini.

Dintre evreii eliberati pe care i-am cunoscut la Feldafing si care erau din orasul nostru, unii au plecat spre S.U.A., altii spre Israel.

Acasa, bineinteles ca n-am gasit nimic!

Locuinta era complet goala.

Nu am gasit nici macar un ciorap, nimic.

O doamna care a supravietuit Holocaustului si care se intorsese acasa inaintea noastra, Maria Schwartz, fiind ruda cu cumnata mea care a pierit la Birkenau, ne-a primit la ea.

Ea a avut sot si doi baieti, unul de 19 ani si celalalt de 21 de ani.

Nici unul nu a supravietuit deportarii.

Am stat la ea doua saptamani.

Doamna aceasta a murit anul trecut, la Cluj.

Ne-am facut rost de mobila.

A aflat croitorul nostru ca am venit.

Si ne-a spus:

Veniti maine sa va iau masura, sa va fac haine!

Carol, nu venim, pentru ca n-avem bani.

V-am cerut? Eu v-am lucrat voua ani de zile si atuncea voi trebuie sa-mi dati bani?

Si ne-a facut la fiecare cate un costum de haine!

Nu dupa mult timp ne-am refacut si financiar.

Fratele meu lasase in paduri lemne fasonate.

Si padurarii, paznicii, ne-au spus cine a carat lemnele noastre.

Tot niste negustori de lemne, unguri.

I-am chemat pe fiecare.

Si cum legea era in favoarea noastra, le-am spus:

In padurea aceea am avut atatea lemne. Atunci au avut valoarea cutare. Acum au valoarea cutare. Intr-o saptamana sa avem banii, ca daca nu, va dam in judecata!

Toti ne-au platit!. Apoi, au venit trei-patru persoane din Bucuresti, carora Simion le livrase lemne de foc inainte de detasamentul de munca fortata. Si ne-au spus:

Baieti, v-am adus banii! Apucati-va iar de lucru.

Si ne-am apucat iar de lucru!

Si am inceput o noua viata!

Din Sfantu Gheorghe, a scapat de deportare un singur evreu barbat, Blecovici Isidor, care vorbea foarte greu, avea placa de argint, era invalid.

Ungurii, cand au hotarat sa deporteze evreii, au spus ca sunt scutiti doar cei care au din Primul Razboi Mondial nu stiu ce decoratie.

In rest, toti am plecat.

Cine s-a intors?

A venit Politze, a venit Hendrici, am venit 15 - 20 de oameni.

La doua saptamani dupa ce am venit acasa, am fost invitati la bal, organizat de organele locale, in cinstea fostilor deportati!

Cand am venit acasa, atunci, in '45, pe plan local, autoritatile maghiare nu mai stiau ce sa faca cu noi, se simteau vinovati.

Acum Ardealul de Nord era din nou in Romania, dar pe plan local, in administratie lucrau ungurii care locuiau in Sfantu Gheorghe.

Au organizat un bal.

Am avut intrevedere cu prefectul, cu primarul...

Ei! Ce vorbesti?!

Cati am supravietuit si ne-am intors in Sfantu Gheorghe?

Am plecat vreo trei sute...

Si ne-am intors vreo 15-20 de insi!

Unde sunt copiii?

Unde sunt femeile?

Unde sunt batranii?

Nici unul!

Si ne-au dat bal!

La inceput, aveam oroare de oameni!

Ocoleam oamenii!

Vedeam in fiecare un fost asupritor...

Ca a fost el sau tatal lui, sau bunicul lui...

Nu ma interesa pe mine!

Ungur a fost!

Si i-am vazut pe toti in acelasi fel - un timp!

Pe urma, viata si-a inceput cursul ei...

NORMALUL....

Fete... baieti... restaurant... chef...

Noapte de noapte!

Noapte de noapte, noapte de noapte, un an si jumatate, am petrecut atunci.

Mergeam acasa cu muzica...

Pe drum, unde stiam ca locuieste o femeie frumoasa, opream muzica si ii daruiam o serenada...

Nu ma interesa cine era!

La restaurant, era o unguroaica care venea in fiecare seara cu un cos cu flori.

Venea direct la mine:

Nu cumperi flori?

Si ma uitam asa, in restaurant, si care fata imi placea mai mult, acolo trimiteam florile...

Si daca vroia, ii daruiam si cosul...

Si daca ma vroia, ma daruiam si pe mine...


Copyright © 1998-2007 Editura Lica. Toate drepturile rezervate.